Postări

Se afișează postări din iulie, 2018

SFÂNTUL ILIE, VESTITORUL DEZASTRULUI, ȘI LUMEA DE AZI

SFÂNTUL ILIE,VESTITORUL DEZASTRULUI, ȘI LUMEA DE AZI Azi a fost sărbătorită ziua sfântului proroc Ilie(Eliahu) Tișbitul, în amintirea   omului care a întors triburile din nord, adică cele   10 triburi secesioniste ale lui   Israel, de la un dezastru național iminent.       Datorită reformei morale    inițiată de Ilie, triburile din nord au mai   supraviețuit   aproximativ 150 de ani, după care au dispărut din istorie. Ei au dispărut în perioada   sclaviei Asiriane, în care au fost duși   datorită   nelegiuirii întregului popor, dar   mai ales datorită nelegiuirii  clasei politice conducătoare și a clerului. Ca morală, trebuie să știm că decăderea   spirituală  aduce cu sine   dezastrul național. Românii ar trebui să cunoască aceste realități și să nu mai tolereze   tot acest potop de   nelegiuiri care se revarsă asupra țării, nu de alta, dar avem   exemplul celor 10 t...