Postări

Se afișează postări din august, 2018

PORCUL ROMÂNILOR ȘI PORUNCILE PROFETULUI MOHAMED

PORCUL ROMÂNILOR ȘI PORUNCILE PROFETULUI   MOHAMED             Mare supărare, mare, cu pesta asta porcină, care   distruge toată   porcărimea din România. După invazia de porci mistreți infectați cu   pestă porcină africană,   ne-am trezit că trebuie să omorâm toți porcii din țară.             Dacă îmi aduc bine aminte, regele   Burebista a avut și el probleme cu strămoșii noștri, pe când aceștia   degustaseră din licorile lui Bachus și   nu se mai țineau de muncă, așa că le-a ars toate viile.             Urmașii   dacilor, din societatea de azi, au găsti   și alte   delicii care să le satisfacă papilele gustative, astfel că, pe lângă   licorile   cu gust de alcool, consumă și carnea de porc ca pe cea mai bună legumă   de pe piață, deși   prevalența bolilor cardiovasculare a crescut îngrijorător iar obezitatea și diabetul fac ravagii.             Dacă privim un pic în istoria umanității, observăm că musulmanii nu consumă porc și iată că au o natalitate extraordinară și o

SFÂNTA MARIA-MISTER ȘI IMPLICARE

Sfânta Maria este cea mai cunoscută și respectată femeie de pe pământ. Prin curajul ei a fost posibilă nașterea Mântuitorului și deschiderea unui izvor de apă vie pentru toți oamenii de pe pământ. Credibilitatea Mariei este atât de mare încât orice om ar respecta cu sfințenie orice sfat venit din partea ei. Chiar și musulmanii o respecta pe Maria, după cum reiese din Coran. Totuși, în această epocă a știrilor false, respectul pentru sfânta Maria va fi folosit împotriva oamenilor. În momentul în care va izbucni o criza economica majoră la nivel planetar, și soluții nu vor fi, va fi speculată credința oamenilor în sfânta Maria, și se va dezvolta un întreg sistem de apariții miraculoase ale acesteia, prin care oamenii vor fi sfătuiți să adopte o guvernare unică pe tot pământul, prin încoronarea unui salvator drept rege al întregii lumi. Creștinii și musulmanii vor fi primii afectați de noua abordare a viitorului, dar și primii care vor cădea în capcana proprii

DIASPORA ROMÂNEASCĂ IMPLICATĂ ÎN REVENIREA LUI MESIA

Am scris, cu ceva timp în urmă, că plecarea masivă a românilor în străinătate este un fenomen de proporții planetare care, pe scena istoriei, nu are cum sa fie unul fără o semnificație aparte. Am scris atunci că numai grecii din antichitate au mai avut astfel de deplasări populaționale atât de dramatice, care s-a datorat sărăciei extreme. Ca urmare a migrației grecești, a fost posibilă globalizarea lumii antice, și apariția lui Mesia, ca o primă etapă a procesul de reintegrare a planetei Pământ în rândul civilizațiilor Universului. În mod cert, gândul conducătorilor greci nu era la Mesia, ci la cucerirea lumii, prin forța armelor, pentru a o stăpâni. La conducătorii români, nici măcar despre gândire nu poate fi vorba. Fenomenul diaspora este deja un fapt, iar Românii și Moldovenii sunt în toată lumea împrăștiați, și nu știm de ce, și la ce bun. Din studiile mele am constatat că în spatele unei astfel de mișcări se află forțe ale Universului, implicate în revenirea lui Mesia,

PAPA FRANCISC –UN PROFET AL SCANDALURILOR SEXUALE

                  Într-o   postare anterioară, afirmam că Papa Francisc este un profet   al unei noi ordini mondiale, dar că trebuie să urmărim, în timp, ce fel de profet este, unul adevărat, sau unul fals.     Între timp, parcă pentru a-i pune la încercare    faptele, au apărut mai multe scandaluri  sexuale,  extraordinar de puternice, în biserica pe care o păstorește.         Primul scandal   a fost legat de mai mulți preoți homosexuali din   conducerea Vaticanului, centrul de putere al întregului edificiu papal.        Apoi, apare săptămâna aceasta, scandalul din SUA,   în care     justiția    demască    abuzurile sexuale comise de preoții catolici, pe parcursul a   peste 40 de ani, față de un număr de peste 1000 (una mie) de copii nevinovați. Scandalul fiind atât de mare, iar dovezile atât de copleșitoare, Papa Francisc a trebuit să ia atitudine și să-și ceară scuze, de la   proprii   enoriași, dar și de la lumea întreagă, pentru   ticăloșeniile propriilor preoți.