TAXE, SAU ONORARII LA MEDICI?
Am fost vizitat de o colegă și prietenă, care a lucrat în Franța, Canada, Australia și mi-a spus că prețurile din România de la supermarketuri sunt identice cu prețurile din occident, doar serviciile medicale sunt ieftine, ceea ce nu este bine. Printre altele, am discutat și despre veniturile medicilor. În legătură cu listele de prețuri afișate de medici, am convenit că doar statul pune taxe, comercianții pun prețuri, iar Medicii și avocații percep doar onorarii.
Având în vedere cele relatate, cum vedeți problema? Ar trebui înlocuită actuala formă de taxare cu ,,Onorariu Medic” care este mai aproape de adevăr și ar fi în același sistem ca la avocați. Avocații sunt mult mai bine orientați, pentru că sunt cu legea în mână permanent. A spune că medicul percepe taxe, este asociat în mentalul colectiv cu taxele statului și nu este în regulă, pentru că se induce ideea că medicul și statul sunt una. În realitate, medicul prestează un serviciu pentru care este școlarizat peste 20 de ani din viață și trebuie răsplătit pentru munca lui. Pe de altă parte, statul percepe taxe și impozite pentru că are forța în spate și-ți trimite poliția fiscală, jandarmeria și toate organismele de forță pentru a-ți lua bunurile, sau banii, pe care ți-i pretinde, fără a-ți presa vreun serviciu în schimb. De aceea noi, medicii, nu trebuie să fim asociați cu statul, atunci când încasăm bani pentru serviciile prestate, pentru că noi muncim pentru acei bani, iar omul pleacă cu un gram de sănătate în plus de la noi.
Majoritatea medicilor care sunt acum în sistem, și-l conduc, sunt oameni care au aparținut vechilor structuri comuniste și nu se pot despărți de conceptele învățate în acei ani. Cu toate acestea, sub presiunea schimbărilor din lumea românească, suntem obligați cu toții, foști comuniști și actuali capitaliști, să schimbăm anumite concepte și percepții, pentru că altfel va fi rău pentru noi.

Comentarii
Trimiteți un comentariu