PROFEȚII DESPRE ÎNLĂTURAREA LUI TRUMP

PROFEȚII DESPRE  ÎNLĂTURAREA LUI TRUMP 
          
            După  decizia  șoc,  luată de președintele Trump,  privitoare la  recunoașterea Ierusalimului, drept capitală a Israelului,  a urmat  reacția lumii  întregi, care a fost  total  neașteptată.  Din 193 de  state,  reprezentate la ONU, doar   9 au votat  în favoarea   Israelului,  pe 21 decembrie 2017.
            După  cum am menționat în mesajul anterior,  intervenția Papei Francisc, din  8 decembrie 2017, a contat enorm, în decizia luată de  statele    lumii. Papa  a   stabilit o nouă direcție pentru lumea creștină, și nu numai. Astfel, după ce, secole  la rând,  Vaticanul a organizat cruciade împotriva lumii musulmane, pentru a avea controlul  asupra  locurilor sfinte din Ierusalim, astăzi,   realizează o întoarcere  cu 180 de grade, și   procedează la o alianță cu fostul inamic, pentru controlul acelorași locuri,  considerate sfinte.
            O nouă ordine mondială  s-a  realizat  în doar două săptămâni, o ordine care va   genera  un război  în Orientul  Mijlociu, ale cărui consecințe nu pot fi   cuantificate. Deși mesajul public al Papei Francisc îndeamnă la pace și dialog, pe teren,  situația este văzută altfel. Țările arabe  și musulmane înțeleg că  toate popoarele lumii, chiar și Vaticanul,   nu recunosc dreptul Israelului de  a avea capitala la Ierusalim și, prin urmare, ei ar putea  decide  declanșarea unui război, pentru a   împiedica acest  fapt.
           Papa Francisc poate fi acuzat de multe abordări eronate,  în strategia sa  de comunicare publică, dar  în nici un caz nu poate fi considerat un necunoscător al profețiilor biblice, referitoare la reașezarea poporului Israel  în țara sfântă, după   îndelungatul exil, în care au fost  obligați să trăiască, aproape 2000 de ani. Aceste profeții  biblice  fac referire la o singură țară,  pe locul  pământului sfânt, dar  cu drepturi  pentru toate  minoritățile naționale.  
            Soluția celor două state, agreată de ONU, și susținută de  Papa Francisc, nu poate fi pusă în practică, pentru că realitatea din teren nu permite  o astfel de abordare, nici etnic, și nici din punct de vedere al securității naționale.
            Apoi, Papa Francisc mai știe și că  Dumnezeu a făcut un tratat de pace cu Avraam,  prin care-I se promitea   susținere totală, iar   popoarele   care vor  blestema   poporul ales, vor fi blestemate, și cele care-l  vor binecuvânta, vor fi binecuvântate.  În aceste condiții, jocul Papei Francisc  este unul care  contravine  tuturor profețiilor   cunoscute,  și se situează  în opoziție totală față de  tratatul de pace, făcut    între Dumnezeu și Israel.
            Un război   în zonă ar fi devastator pentru lumea   arabă, pentru că Israelul este  deținătorul unui arsenal   militar impresionant, și  are o armată  profesionistă,  extrem de motivată, după ce, timp de aproape 2000 de ani, au rămas fără patrie. Amintirea   dezastrului național, de după războaiele cu Romanii, din  67-70 d.Ch, au menirea de a-i obliga pe evrei să lupte  până la unul pentru propria  țară. 
            Decizia  americană vine într-un context extrem de tensionat în relațiile internaționale, iar prin  definirea unei noi ordini mondiale, islamo-creștine, ne putem aștepta la o reașezare a plăcilor tectonice din politica  mondială.
            Va rezista America noii  coaliții, apărută ad-hoc, pentru rezolvarea problemei  Ierusalimului, sau îl va arunca peste bord pe   imprevizibilul Trump?
            Dacă  se va declanșa un război în zonă, iar   consecințele economice   vor afect   economia Americii, în mod cert,   Trump va fi   sacrificat, iar  direcția  țării va  fi schimbată, pentru a intra în armonie cu noua  structură de putere,  dezvoltată  instantaneu, la nivel mondial.
În sprijinul acestei teorii am putea  prelua din profețiile scrise de apostolul Pavel în
  2Tesalonceni 2:1-8 ,,Cât privește venirea Domnului nostru Iisus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților,
  2. să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră, și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar.
  3. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință, și de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării,
 4. protivnicul, care se înalță mai pe sus de tot ce se numește ,,Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.
 5. Nu vă aduceți aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?
 6. Și acum știți bine ce-l oprește ca să nu se descopere decât la vremea lui.
 7. Căci taina fărădelegii a și început să lucreze, trebuie numai ca cel ce o oprește acum, să fie luat din drumul ei.
8. Și atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.”
        Este cât se poate de limpede, pentru toți, că vremurile în care le trăim sunt  extrem de  periculoase pentru umanitate, și chiar și clima a luat-o într-o direcție, care prevestește un dezastru iminent.
     În acest context exploziv, din toate punctele de vedere, este normal să observăm care sunt  evoluțiile viitoare, și ce trebuie să știm, pentru a lua cele mai bune decizii, în caz de criză majoră.
        Analizând textul  de mai sus, observăm că  Pavel face referire, în  versetul 7, la un moment  al istoriei, când cineva, o persoană, va fi înlăturată din calea  celor care  vor instaurarea unui regim dictatorial politico-religios, pe  întregul pământ. Textul pare că face referire la înlăturarea prin forță a acestei persoane din calea noii structuri  politico-religioase, care va prelua  conducerea  întregii planete, printr-o  lovitură de stat,  planificată simultan, în toate țările  lumii.
            Consider că mutarea ambasadei și, implicit, a capitalei, la Ierusalim, constituie cel mai mare eveniment profetic al lumii, de după dărâmarea Ierusalimului, din anul 70 dCh, de către romani. Inițiatorul acestui  demers istoric este  președintele actual al SUA,  Donald Trump, care devine, astfel, patronul  noii capitale a Israelului, asemeni lui Cirus Persanul, din antichitate, care a ordonat refacerea Ierusalimului și a Templului. Dar, prin acest gest, Trump devine și extrem de  urât în lumea îngerilor rebeli, care  doreau să  păstreze Ierusalimul departe de acest moment profetic.
            Demersul lui Trump dă semnalul pentru   începerea evenimentelor  istorice, care vor  declanșa  sfârșitul dominației îngerilor rebeli pe pământ și, de aceea, autorul  va fi aspru sancționat, prin eliminarea sa de pe scena politică americană, în cel mai scurt timp. Probabil că va fi instalat un regim capabil să blocheze  aceste noi evoluții favorabile  Israelului. Pentru îngerii rebeli, Trump este un pericol real, și  trebuie   eliminat de pe scena politică, pentru că  a îndrăznit să le strice planurile.
             În planul realității cotidiene, o Americă scoasă din jocul   politicii mondiale este de neconceput pentru puternicele  grupuri de interese,  care domină politica  de la Washington, așa că mai bine îl sacrifică pe Trump, pentru a-și păstra  pârghiile puterii, și privilegiile.
            Dacă la Washington  apare  un alt lider, fie prin vot democratic, fie prin lovitură de stat militară, politica mondială  va intra în altă eră, una a confruntărilor majore, cu riscuri enorme pentru întreaga planetă, iar Israelul va fi  țapul ispășitor al tuturor problemelor.
             Această postare reprezintă un scenariu probabil, care trebuie luat în calcul pentru a nu fi luați prin surprindere.
            Cei care nu țin cont de aceste scenarii, riscă să se  trezească într-o lume  pe care nu o cunosc și nu o înțeleg sau, chiar și mai rău, să-și piardă speranța.
            România  nu ar trebui să se lase angrenată într-o poziție ostilă statului Israel, pentru  a un avea o problemă pe termen lung cu  Dumnezeul  acestui popor, care   a fost singurul ales  să-L  dea lumii pe Mesia, și despre care apostolul Pavel spune că-l vor recunoaște pe Iisus  Hristos, drept   salvator al lor.   Într-o lume în care nimeni nu dorea  să-l primească pe Mesia în mijlocul lor, evrei au fost singurii care L-au acceptat. Acest fapt nu se uită, iar  Iisus Hristos   declară, în Apocalipsa, chiar pe ultima pagină, că el este din tribul  lui Iuda și este urmaș al regelui David.  Mesajul lui Iisus,  de pe ultima pagină a  Bibliei, îndeamnă creștinii la  prudență, în ceea ce privește poporul lui Israel, pentru că s-ar putea să  se lovească frontal de  regele regilor, care este Iisus Hristos, urmașul lui David, evreul.
            Cam acestea sunt   realitățile  din teren, dar și realitățile   profetice, și ne punem întrebarea dacă suntem capabili să gestionăm o astfel de criză, și dacă mai credem în  Iisus Hristos.
             Din punctul meu de vedere, și nu numai al meu, nici un creștin, indiferent de  confesiune, nu ar trebui să  meargă pe linia confruntării cu statul Israel, chiar dacă ne-ar cere-o toți papii din lume, la un loc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CV PANAIT Filip

DE CE ZBOARĂ TIMPUL AȘA DE REPEDE?

SFÂNTUL ILIE, VESTITORUL DEZASTRULUI, ȘI LUMEA DE AZI